Luni. Lacrimi. Frici. Furie. Noi doua. Sonnenschein. Ochii ei si zambetul ei. Hug the plate. Mama, sa ne facem de cap. Aleg eu. Bine, alegi tu. Lamaie pentru tine, zmeura pentru mine. Tarta cu somon si broccoli. Smoothie veeeerdeeee. Cappuccino. Mama, sa mai faci tarta cu peste si broccoli. Autobuz. Acasa. Noapte buna. Ganduri. Marti.
Ingrediente pentru o forma de tort cu diametrul 20 cm:
- 1/2 portie aluat de tarta
- 50g peste afumat
- 2 oua
- 50g telemea de vaca
- 2 linguri iaurt grecesc
- 4-5 buchete de broccoli
Cuptorul se preincalzeste la 180°C. Pestele se marunteste si se verifica de oase. Teleameaua se faramiteaza, broccoli se taie bucati mai mici.
Jumatate din aluatul rezultat dupa reteta aceasta se intinde intr-o foaie subtire de 3 mm. Foaia de aluat se transfera in tava, si se aranjeaza astfel incat aluatul sa imbrace peretii formei. Peste aluat se imprastie pestele, broccoli si telemeaua, apoi se varsa ouale batute cu iaurtul grecesc. Se da la cuptor pentru 40 minute.
Se lasa un pic la racit, apoi tarta se poate taia.
Pofta buna!

Comentarii