Salata de broccoli si morcov (salata de iarna)

 O salata delicioasa, care poate fi consumata ca fel principal sau ca garnitura. Recomandarea mea e ca salata sa fie facuta iarna, pentru ca in aceasta perioada portocalele sunt cele mai dulci si zemoase. 

Sursa de inspiratie a fost reteta aceasta.



Ingrediente:

  • 450g broccoli congelat
  • 2 morcovi mari
  • 100g rosii cherry
  • 1 portocala
  • 1/2 lamaie
  • Ulei de masline
  • Pudra de usturoi
  • 2 linguri amestec de seminte (dovleac, floarea soarelui, in, mac, susan)
  • 1 lingurita verdeturi uscate (patrunjel, cimbru, oregano) 
  • Sare
  • Piper proaspat macinat

Broccoli congelat se fierbe timp de 3 minute in apa cu sare, apoi se scurge de apa si se trece printr-un jet de apa rece. Morcovii betigase, sucul de portocala si lamaie si un pic de sare se fierb 5 minute intr-o tigaie cu capac. Se continua apoi fierberea fara capac pana cand sucul se evapora.

Intr-un bol incapator se amesteca morcovii, broccoli scurs bine de apa, rosiile cherry taiate in jumatati si mixul de seminte. Se condimenteaza dupa gust cu verdeturi, pudra de usturoi, sare si piper proaspat macinat. Se adauga ulei de masline si un pic de zeama de lamaie si se amesteca. 


Noi am mancat-o ca si garnitura, alaturi de cate o felie subtire de pulpa de porc si un cartof mic (impartit la 3). Carnea am preparat-o dupa reteta de aici

Combinatia a fost de mare succes, Sonnenschein ar mai fi mâncat inca o portie, dar de unde?! Mama sa mai faci carne asa cu salata asta de fructe, zise ea :)) 

Pofta buna si voua! 

Comentarii