Reteta e din Cartea de bucate a lui Pettson si Findus de Sven Nordqvist. E o carte foarte buna de facut cadou copiilor mai mari sau pentru mame care vor retete usoare de facut impreuna cu copiii mai mici (2+).
Ingrediente:
- 400g carne tocata (amestec porc si vita)
- 1 cartof fiert
- 2 1/2 linguri pesmet
- 1 ceapa
- 200 ml lapte
- 1 ou
- 2 catei usturoi
- 1 lingurita sare
- 1 lingurita frunze patrunjel uscat
- 1/2 lingurita piper
- 2-3 linguri unt/ghee
- 1 lingura ulei
Pesmetul se amesteca cu laptele, iar compozitia se lasa sa se umfle pentru 10 minute. Cartoful fiert se zdrobeste. Ceapa se toaca marunt. Usturoiul se da pe razatoarea mica.
Carnea se condimenteaza cu sare, piper si patrunjel si se amesteca cu ceapa tocata si usturoiul dat pe razatoarea mica. Se adauga amestecul de lapte si pesmet, cartoful zdrobit si oul. Se omogenizeaza.
Cu mainile usor umede se formeaza bilute de carne, care se aplatizeaza intre palme.
Untul se topeste intr-o tigaie, apoi se adauga uleiul. Cand s-a incins, se pun chiftelutele pe rand la prajit la foc mediu tump de 3-5 minute. La jumatatea timpului chiftelutele se intorc si pe partea cealalta. Pe parcurs se mai adauga unt/ghee si ulei daca este necesar.
Recomandare de servire: cu mustar, alaturi de salata sau in sos de rosii.
Pofta buna!
Comentarii