Inghetata de afine


Am fost foarte impresionata de inghetata de capsuni a Inei. Era tot ce imi puteam dori de la o inghetata: excelenta la gust, cremoasa si fina, usor de realizat, ingrediente putine si naturale. M-am jucat putin cu reteta, am inlocuit capsunile cu afine si...

Inghetata de afine 01

Ingrediente inghetata:
  • 2 pahare de afine - asa cum vand femeile la piata
  • 300 ml smantana dulce
  • 5 linguri zahar brut
  • 1 lingura zahar pudra
  • 1 plic zahar vanilat
Ingrediente sos capsuni:
  • 1 mana de capsuni
  • 1 lingura zahar brut
  • 2 linguri Floriol (Angelli de casa)

Se spala bine afinele, se strivesc putin cu furculita si se presara deasupra cele 5 linguri de zahar. Le lasam sa se odihneasca pana preparam frisca din smantana dulce la care am adaugat o lingura de zahar pudra si plicul de zahar vanilat. Se dau si afinele la blender pana ce ajunge la consistenta dorita, apoi se adauga la frisca. Se amesteca usor cu lingura pana la omogenizare. Crema rezultata are o culoare foarte foarte frumoasa... dar atentie, culoarea aceasta frumoasa pateaza definitiv hainele! Compozitia se toarna intr-o caserola de plastic, se pune capacul si se da la congelator pentru aproximativ 5 ore.

Tot de la Ina am aflat secretul unei inghetate cremoase, fara cristale de gheata. Astfel, la fiecare ora, inghetata se scoate din congelator si se amesteca foarte bine cu o lingura. Eu am amestecat in inghetata de 4 ori in decursul a 3 ore. Am mai pastrat inghetata la congelator inca 2 ore fara sa mai amestec.

In timp ce inghetata statea linistita la congelator, am preparat si sosul de capsuni. Capsunile strivite putin si zaharul se pun pe foc pana incep sa fiarba. Se ia de pe foc, si cand sosul s-a racit adaugam 2 linguri de Floriol (Angelli de casa). La servire stropim inghetata cu acest sos.

Comentarii

Ina Todoran a spus…
Ce faina ti-a iesit! Chiar ma gandeam care e reteta :)
Mrs. Green Foot a spus…
Tare mult imi place inghetata asta. Mersi inca o data pentru reteta.