Dulceata de ardei iute


Dulceata de ardei iute e o combinatie de picant, dulce si acrisor. Este minunata alaturi de branzeturi, fripturi si chiar si in mancarurile de inspiratie asiatica. 

Reteta + borcanul, care mi-a deschis apetitul, vin de la unchiul si matusa mea. 
E.& A. multumesc mult!





Ingrediente:
  • 1 kg ardei iuti
  • 1 kg zahar
  • 1 L otet
Cateva observatii inainte de a incepe:
  • Pentru o culoare mai frumoasa cautati ardeii rosii. Dar daca nu gasiti, nu-i bai: dulceata va fi ce-i drept mai maronie, dar gustul nu va avea de suferit.
  • Eu nu am curatat ardeii de seminte, am aruncat doar surplusul de seminte  ce a ramas pe fundul de lemn. Voi daca vreti o dulceata mai fina puteti curata ardeii de seminte si/sau de nervuri. Dar sa fiti constienti ca toata operatia aceasta este migalosa, necesita mai mult timp si dureroasa (posibil sa va usture mainile).
  • Daca e posibil fierbeti dulceata in aer liber, daca nu se poate aveti grija sa aerisiti permanent bucataria: damful picant de otet imbacseste casa, iar combinatia otet + picant este greu respirabila.

Ardeii iuti se taie rondele, apoi se toaca in robotul de bucatarie sau cu mixerul vertical. Peste ardeii pisati se adauga zaharul si otetul, si se omogenizeaza. Amestecul se fierbe la foc potrivit pana ajunge la consistenta dorita (cam o ora, poate un pic mai mult). Atentie, dupa racire dulceata se mai intareste un pic!

Dulceata fierbinte se toarna in borcane sterilizate, iar borcanele se acopera cu paturi groase si se lasa sa se raceasca lent de pe o zi pe alta. Se pastreaza intr-un loc uscat si racoros.


Sa aveti pofta!













Comentarii